Parlamentul Romaniei - Bucuresti, mai 2007

Principalele caracteristici ale Parlamentului Romaniei la momentul actual

1. Structura si modul de alegere
Prin modul in care a fost redactat textul Constitutiei adoptate in 1991, dar si cel al noii Constitutii adoptate in 2003, structura actuala a Parlamentului Romaniei pare a avea ca sursa de inspiratie traditia din perioada interbelica, perioada in care acest for era unul bicameral. Numai ca, in timp ce in acele vremuri membrii Senatului erau in proportie destul de mare, fie numiti de catre Suveran, fie senatori de drept, in prezent lucrurile stau cu totul altfel.
Parlamentul rezultat in urma alegerilor parlamentare din noiembrie 2004 cuprinde 3313 deputati si 137 senatori. Atat senatorii, cat si deputatii sunt alesi direct de catre cetatenii cu drept de vot, prin acelasi sistem de vot (proportional cu scrutin de lista si prag electoral pentru accesul partidelor si aliantelor politice in Parlament), atributiile celor doua Camere fiind, in cea mai mare parte, identice. Exceptie fac atributiile legate de votul final pe care il dau, una sau cealalta, pe marginea unei legi, in functie de domeniul la care face referire legea respectiva, atributiile Senatului in a da avizul pentru membrii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, numiti de catre Presedintele tarii, si in a numi Avocatul Poporului, atributii care nu revin si Camerei Deputatilor. Alte deosebiri constau in faptul ca, in ceea ce ii priveste pe senatori, norma de reprezentare este de 1 senator la 160.000 de locuitori, in timp ce, in cazul deputatilor, norma este de 1 deputat la 70.000 de locuitori si in aceea ca varsta minima pentru ca un cetatean sa poata fi ales membru al Senatului este de 33 de ani, iar in cazul deputatilor, varsta minima este de 23 de ani.

2. Calitatea de organ reprezentativ suprem
Timp de multa vreme, principala atributie a Parlamentelor a fost de a reprezenta cetatenii la nivelul statului, dupa criterii strict geografice. La inceputuri, Parlamentul era o institutie pur consultativa ai carei componenti indeplineau functii executive limitate in teritoriu, la solicitarea conducatorului statului. Functiile legislative si de reglementare a politicii publice au aparut treptat, pe masura ce functionarea societatii s-a complicat, iar cei reprezentati au tins sa se ia, partial, in serios.

3. Calitatea de unica autoritate legiuitoare
Legiferarea a devenit, cu timpul, functia cea mai importanta a Parlamentului. Functia legislativa presupune adoptarea de norme juridice obligatorii pentru toti cetatenii, aplicate de catre Executiv, iar in caz de nerespectare a lor sunt aduse la indeplinire pe cale coercitiva prin intermediul autoritatii judecatoresti. Daca exercitarea functiei legislative apartine in principiu numai Parlamentului, in practica, legislativul imparte aceasta functie cu Executivul pe calea delegarii legislative (Guvernul poate emite ordonante simple si ordonante de urgenta).
Totusi, trebuie aratat ca, in privinta proiectelor de lege initiate de Guvern, Parlamentul este acela care trebuie sa le dezbata si sa se pronunte asupra lor si, totodata, ca ordonantele ajung si ele sa fie dezbatute, la un moment dat, de catre Parlament (care le adopta sau le respinge).

4. Atributii in stabilirea principalelor directii ale politicii in diverse domenii
Parlamentul este ales de catre cetateni sa ia decizii in cele mai importante probleme. Domeniile care pot fi vizate de aceste decizii sunt prevazute in Constitutie:
  • social-economic,
  • juridic,
  • cultural,
  • statal.
    In acest sens, Parlamentul are urmatoarele atributii:
  • adopta bugetul,
  • aproba programul guvernului,
  • declara mobilizarea generala sau partiala,
  • reglementeaza alegerile,
  • reglementeaza organizarea si desfasurarea referendumului,
  • organizeaza functionarea organelor de stat precum si a partidelor politice,
  • organizarea fortelor armate si a apararii nationale,
  • stabileste regimul juridic al starii de asediu si a celei de urgenta,
  • stabileste infractiunile si pedepsele si acorda amnistii,
  • stabileste sistemul general al impozitelor si taxelor si emisiunea de moneda,
  • stabileste regimul proprietatii si al mostenirii,
  • stabileste regulile generale privind raporturile de munca, sindicatele si securitatea sociala,
  • organizeaza invatamantul,
  • organizeaza administrativ teritoriul,
  • stabileste procedurile jurisdictionale,
  • stabileste statutul functionarilor publici etc.

    5. Atributiile Parlamentului in alegerea, constituirea, numirea si revocarea unora dintre autoritatile statului
  • aproba in sedinta comuna componenta Guvernului si ii retrage increderea6 acordata,
  • numeste membrii Curtii Constitutionale7 - o treime sunt numiti de Camera Deputatilor si o treime de Senat (restul sunt numiti de Presedintele Romaniei),
  • Camera Deputatilor si Senatul aleg in sedinta comuna, pentru o durata de 4 ani, Consiliul Superior al Magistraturii alcatuit din 15 membri,
  • Senatul avizeaza numirea membrilor Inaltei Curti de Casatie si Justitie (inclusiv pentru presedintele acesteia), numiti de catre Presedintele tarii,
  • numeste Avocatul Poporului (pe o durata de 5 ani),
  • numeste membrii Curtii de Conturi (pentru un mandat de 9 ani) la propunerea Comisiilor pentru Buget, Finante, Banci ale celor doua Camere.

    6. Controlul asupra institutiilor statului
    Potrivit Constitutiei si legilor, Parlamentul poate controla:
  • activitatea Consiliului Suprem de Aparare a tarii,
  • executia bugetara, cu prilejul aprobarii contului de incheiere a exercitiului bugetar,
  • activitatea Bancii Nationale si a Curtii de Conturi,
  • activitatea Serviciului Roman de Informatii etc. Controlul parlamentar este exercitat:
  • direct de catre intreg Parlamentul prin audierea si dezbaterea unor dari de seama, mesaje, rapoarte, programe de actiune,
  • prin comisiile parlamentare permanente sau speciale,
  • prin intrebari si interpelari adresate de parlamentari demnitarilor si institutiilor,
  • prin demersurile de rezolvare a petitiilor cetatenilor,
  • prin Avocatul Poporului.

    7. Atributii in politica externa
    Cele mai importante atributii in acest domeniu sunt:
  • ratificarea si denuntarea tratatelor internationale,
  • stabilirea liniilor directoare ale politicii interne si externe a statului si controlarea infaptuirii acestora,
  • declararea starii de razboi precum si suspendarea ostilitatilor militare,
  • hotararea privind incheierea armistitiului si dispunerea incetarii starii conflictuale.


  • Structurile Parlamentului

    Necesitatea unor structuri parlamentare mai eficiente si specializate a fost considerata inca de la inceput esentiala pentru buna desfasurare a activitatii parlamentare, astfel incat acestea apar mentionate in corpul legislativ fundamental, Constitutia Romaniei, care, la articolul 64, defineste structura organizatorica de baza a celor doua Camere ale Parlamentului:
    1. Grupuri parlamentare in care se pot organiza deputatii si senatori;
    2. Biroul Permanent;
    3. Comisiile celor doua Camere:
    a. comisii permanente;
    b. comisii de ancheta sau alte comisii speciale;
    c. comisii comune ale celor doua Camere: permanente, speciale sau de investigare.

    Grupurile parlamentare
    Grupurile parlamentare reprezinta principala forma de organizare politica in cadrul Parlamentului Romaniei. Pentru constituirea unui grup parlamentar, este nevoie de minimum zece deputati, respectiv cinci senatori, parlamentarii unui partid politic sau ai unei formatiuni politice neputand constitui mai mult de un sigur grup parlamentar.
    In prima sa sedinta, fiecare grup parlamentar procedeaza la alegerea conducerii proprii alcatuite dintr-un lider si, dupa caz, din unul sau mai multi loctiitori. Grupurile parlamentare au urmatoarele atributii in cadrul functionarii celor doua Camere: fac propuneri pentru alegerea componentei Birourilor Permanente, a presedintilor acestora si a membrilor diferitelor comisii, dar si a candidatilor pentru functiile de conducere a diferitelor institutii sau autoritati publice aflate in subordinea Parlamentului, trimit reprezentanti la sedintele Birourilor Permanente si la consultarile publice organizate de acestea, pot formula amendamente pe proiecte de lege si propunerile legislative aflate in Camera respectiva etc.
    Dimensiunile grupurilor parlamentare sunt importante atat din punct de vedere politic, cat si din punct de vedere administrativ. Astfel, cu cat un grup parlamentar este mai numeros, cu atat importanta sa si a pozitiilor formulate de acesta sporeste. In plus, grupurile parlamentare primesc din partea Camerelor spatii pentru desfasurarea activitatii, personal angajat pentru munca de secretariat si de specialitate, logistica.
    In conformitate cu prevederile Constitutiei Romaniei (art. 81, alin. 1), liderii grupurilor parlamentare, alaturi de presedintii Birourilor Permanente ale celor doua Camere, sunt consultati de catre Presedintele Romaniei, in situatiile in care se pune problema dizolvarii Parlamentului.

    Birourile Permanente
    Birourile Permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului se formeaza in urma negocierii dintre liderii grupurilor parlamentare in conformitate cu configuratia politica a acestora, asa cum rezulta din constituirea initiala a grupurilor parlamentare. Componenta Birourilor Permanente ale celor doua Camere ale Parlamentului este similara: un presedinte, patru vicepresedinti, patru secretari si patru chestori. In timp ce presedintii Birourilor Permanente ale celor doua Camere sunt alesi pentru intreaga perioada a mandatului Parlamentului, membrii Birourilor Permanente sunt alesi la inceputul fiecarei sesiuni parlamentare.
    Competentele Birourilor Permanente ale Camerelor sunt in domeniul stabilirii perioadelor in care se desfasoara sesiunile parlamentare (fac propuneri de perioade pentru desfasurarea sesiunilor ordinare si extraordinare care vor fi adoptate de fiecare Camera), pregatesc si asigura desfasurarea in bune conditii a lucrarilor Camerelor, intocmesc proiectele ordinii de zi (care, la Camera Deputatilor, este aprobata de Comitetul Ordinii de Zi, alcatuit din liderii grupurilor parlamentare sau loctiitorii acestora), organizeaza relatiile Camerei cu Parlamentele altor state si cu organizatiile parlamentare etc. In plus, Presedintele Biroului Permanent al Senatului asigura interimatul functiei de Presedinte al Romaniei, conform art. 97 din Constitutie.

    Comisiile parlamentare
    Comisiile sunt organisme de lucru ale Camerelor, infiintate cu scopul de a indeplini atributiile prevazute de lege. Pentru a nu lasa loc interpretarilor abuzive, textul fundamental subliniaza necesitatea ca alcatuirea comisiilor parlamentare sa reflecte configuratia politica a fiecarei Camere. Astfel, Constitutia Romaniei stabileste ca fiecare Camera isi constituie comisii permanente si poate institui comisii de ancheta sau alte comisii speciale. Camerele isi pot constitui comisii comune (art. 64, alin. 4).
    Pentru fiecare comisie, numarul de locuri ce revine fiecarui grup parlamentar si deputatilor independenti este propus de Biroul Permanent al fiecarei Camere. La fel ca si componenta in Birourile Permanente ale celor doua Camere, alcatuirea comisiilor parlamentare trebuie sa se faca respectandu-se configuratia politica a Camerei, decizia luandu-se prin negocieri intre liderii grupurilor parlamentare sau prin vot, componenta lor fiind aprobata de plenul Camerei in cadrul careia se constituie.
    Comisiile parlamentare joaca un rol esential in procesul de elaborare si dezbatere a proiectelor de lege, acesta fiind locul in care sunt analizate si dezbatute punct cu punct atat propunerea de proiect primita de comisia respectiva, cat si amendamentele parlamentarilor pentru respectivul proiect de lege. Raportul comisiei, cu argumentarile specialistilor care o compun, are, in majoritatea cazurilor, o importanta decisiva pentru conturarea opiniilor parlamentarilor in vederea votarii unui articol sau a proiectelor de lege in ansamblu.
    Comisia sesizata in fond poate stabili un termen in care sa-i fie remise avizul sau avizele celorlalte comisii care examineaza proiectul de lege sau propunerea legistaltiva - prin consultare cu acestea si tinand cont de termenul in care Biroul Permanent i-a cerut sa-i prezinte raportul.
    La invitatia Biroului Comisiilor, organizatiile neguvernamentale, asociatiile patronale, profesionale sau sindicale, reprezentantii administratiei publice centrale sau locale si ai altor persoane juridice, dar si persoane fizice pot participa la lucrarile comisiei. La propunerea membrilor comisiei, biroul comisiei poate organiza si consultari cu aceste categorii de persoane juridice si fizice interesate de subiectul dezbatut.

    In cadrul fiecareia dintre Camere, functioneaza:
  • comisii permanente
  • comisii speciale
  • comisii de ancheta

    Comisiile speciale sunt comisii formate pentru avizarea unor proiecte de legi complexe, pentru elaborarea unor propuneri legislative sau pentru alte scopuri indicate explicit in hotararile de infiintare a comisiei repective (hotarari care indica si denumirea, obiectivele si componenta sa). Comisiile de ancheta sunt infiintate din nevoi specifice de clarificare a cauzelor si imprejurarilor in care s-au produs evenimente sau au avut loc actiuni cu efecte negative, cu mentiunea ca, astfel, anchetele parlamentare nu pot avea ca obiect investigarea unor fapte sau activitati care fac obiectul unor anchete judiciare sau care se afla pe rolul unor instante de judecata. Comisiile de ancheta sunt infiintate pentru investigarea unor astfel de cazuri, pentru formularea unor concluzii, pentru stabilirea responsabilitatilor si pentru conturarea unor masuri de remediere a situatiilor negative. Comisiile de ancheta sunt prezentate la pagina 200.

  • Alegerile parlamentare

    Membrii celor doua Camere ale Parlamentului, in numar de 469 (137 de senatori si 332 de deputati), sunt alesi prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat. Exprimarea votului este un drept si nu o obligatie, cum se intampla in unele tari.
    Asa cum am aratat mai sus, in Romania senatorii si deputatii sunt alesi in baza unui sistem de vot proportional cu scrutin de lista. Asadar, fiecare alegator are de ales o lista propusa de un partid sau o alianta, pentru circumscriptia in care locuieste (circumscriptiile sunt judetele tarii si Municipiul Bucuresti) sau un candidat independent care candideaza in circumscriptia respectiva.
    Pentru eficientizarea actului legislativ, dar si a activitatii Executivului, in multe dintre tarile cu democratie avansata, legislatia electorala este conceputa de asa natura, incat sa limiteze accesul in Parlament al fortelor politice cu sustinere modesta in randurile alegatorilor. Acolo unde alegerile se desfasoara in baza unui sistem de vot proportional, legea prevede un anumit prag electoral pentru accesul in Parlament.
    In Romania, pragul electoral a fost introdus odata cu alegerile din 1992. In acel an au intrat in Parlament doar partidele care au obtinut cel putin 3% din voturi si coalitiile care au obtinut un numar de voturi cel putin egal cu 3% plus 1% pentru fiecare membru incepand cu al doilea, dar nu mai mare de 8%. Pentru alegerile parlamentare din 1996, pragul electoral a fost de 3%, atat pentru partidele politice, cat si pentru coalitii ale acestora.
    Pentru alegerile din toamna anului 2000, pragul electoral a fost ridicat la 5% pentru partidele politice, in timp ce pentru aliantele politice si electorale pragul a fost de 5% plus 3% pentru al doilea partid, plus 1% pentru fiecare partid incepand cu al treilea, dar nu mai mare de 10%.
    In cazul candidatilor independenti, fiecaruia dintre acestia i se cere sa prezinte o lista de sustinatori reprezentand cel putin 0,5% din numarul total de alegatori inscrisi in listele permanente din circumscriptia in care candideaza.
    Procedura distribuirii mandatelor de deputat sau senator este ceva mai complicata si necesita, mai intai, stabilirea coeficientului electoral ce exprima numarul de voturi necesar obtinerii unui mandat. Acest coeficient electoral poate fi stabilit anterior alegerilor printr-o lege, dar este o procedura riscanta deoarece se pot ivi probleme la atribuirea mandatelor, sau poate fi stabilit dupa numararea voturilor intr-o circumscriptie electorala. Coeficientul electoral este rezultatul impartirii numarului de voturi valabil exprimate intr-o circumscriptie la numarul de mandate atribuit circumscriptiei respective. La acest coeficient se imparte numarul de voturi exprimate pentru fiecare lista si de cate ori se cuprinde coeficientul in acest numar, atatea mandate se atribuie listei. In cazul independentilor, acestia trebuie sa obtina un numar de voturi cel putin egal cu coeficientul electoral, pentru a putea obtine un mandat. Prin aceasta operatiune se atribuie doar o parte din mandate, ramanand atat mandate neatribuite, cat si voturi neutilizate.
    Voturile care raman dupa aceasta impartire nu se pierd, ci se redistribuie ulterior, de la nivel central, in circumscriptiile in care lista partidului respectiv a primit restul cel mai mare in urma acestei operatiuni.
    Sistemul proportional duce la formarea unui Parlament care reprezinta destul de exact si optiunile electoratului, impunandu-se prin rigurozitatea calculelor matematice in impartirea mandatelor. Acesta avantajeaza multipartidismul si permite reprezentarea in Parlament a tuturor opiniilor, intereselor si optiunilor in raport cu sustinerea lor la nivelul electoratului, fiind un bun barometru politic. Mai mult, el duce la formarea unui raport just intre procentul voturilor obtinute si mandatele parlamentare atribuite. Un avantaj important este ca da prioritate programelor si platformelor politice, ideilor, si mai putin personalitatii si promisiunilor unuia sau altuia dintre candidati.
    Votul pe lista de partid, spun adversarii sai, are, insa, un dezavantaj cel putin la fel de mare ca avantajul de mai sus. In conditiile in care, in Romania, orice organizatie este judecata aproape exclusiv dupa chipul si asemanarea liderului sau din acel moment, votul alegatorului tinde sa se orienteze automat in functie de simpatia sau antipatia pentru acesta - sau, in cel mai rau caz, dupa simpatia sau antipatia fata de cel care se afla in capul listei din circumscriptia respectiva. Voturile astfel insumate fac, insa, ca de ele sa beneficieze si cei de pe urmatoarele locuri de pe lista - despre care, adesea, alegatorul nu are nicio parere pentru ca nu-i cunoaste. Se presupune, deci, ca, daca fiecare partid ar prezenta cate un singur candidat pentru fiecare circumscriptie, ar fi nevoit sa fie ceva mai grijuliu cu selectia acestuia - si, in niciun caz, sa plaseze pe acel unic loc un candidat dictat de la centru, decat atunci cand el este foarte cunoscut in circumscriptia respectiva.


    Scurt Istoric

    1. Adunarile Obstesti din Muntenia si Moldova
    Numerosi teoreticieni plaseaza momentul de inceput al istoriei politico-institutionale romanesti in anul 1829. In cadrul Pacii de la Adrianopol din 1829, care a marcat sfarsitul razboiului ruso-turc, negocierile dintre Imperiul Otoman si Imperiul tarist pentru reimpartirea sferelor de influenta in zona au inclus si referiri la relatiile celor doua mari puteri cu Muntenia si Moldova. Rezultatul acelor negocieri a prevazut, printre multe altele, acceptarea ideii de a se adopta, in fiecare dintre cele doua principate dunarene, un act cu caracter constitutional, numit Regulament Organic. Textele celor doua regulamente urmau sa fie elaborate de boierimea reformatoare din cele doua tari, iar cererea adresata celor doua mari puteri (cele doua principate se aflau sub suzeranitatea Portii si sub protectoratul Rusiei) viza chiar unirea celor doua tari si adoptarea unei Constitutii moderne pentru noul stat. Rusia insa, care controla militar cele doua principate, s-a opus ideii ca legea fundamentala a acestora sa poarte numele de Constitutie, impunand denumirea de Regulamente Organice.
    Merita mentionat faptul ca, inaintea acelui moment, mica boierime si boierimea mijlocie din Muntenia si Moldova mai elaborasera o serie de proiecte reformatoare. Intre acestea, s-a distins Constitutia Carvunarilor elaborata la Iasi in 1822, de catre un grup de boieri in fruntea caruia s-a aflat inginerul Ionica Tautul, al carui text prevedea infiintarea "Sfatului obstesc", alcatuit din mitropolitul tarii, episcopii de Roman si Husi, din "toate persoanele infiintatoare a divanurilor si a departamentelor, de cate un boier vechil randuit de la fiecare tinut". Printre principalele revendicari formulate in cadrul acestui proiect de act fundamental, se numarau legiferarea drepturilor fundamentale cetatenesti precum libertatea cuvantului, libertatea presei, libertatea de adunare si egalitatea in fata legii.
    Eforturile boierimii reformatoare au inceput sa se concretizeze, asa cum se mentioneaza mai sus, abia in 1829, cand, la Bucuresti, se reunea un comitet de reforma compus din doua sectii: una munteana si una moldoveana. Proiectele regulamentelor organice elaborate de catre acest comitet au fost dezbatute si adoptate (dupa finalizarea si aprobarea lor de catre o comisie ruseasca) de Adunarile Extraordinare, in mai 1831, in Muntenia, si ianuarie 1832, in Moldova. Conform prevederilor acestor regulamente, se constituia un for legislativ in fiecare din cele doua principate, purtand numele de Adunare Obsteasca. In Muntenia, componenta Adunarii era urmatoarea: trei episcopi eparhioti ai Ramnicului, Buzaului si Argesului, 20 de boieri de treapta intai, pamanteni si in varsta de cel putin 30 de ani, 19 deputati din judete, cate unul din fiecare judet si unul pentru orasul Craiova, alesi din randul proprietarilor de mosii, de asemenea in varsta de cel putin 30 de ani. Adunarea obsteasca din Moldova se compunea din: mitropolitul Moldovei (care era si presedintele Adunarii) episcopii de Roman si Husi, 16 boieri de rangul intai si 16 deputati de judete.
    In plus, prin Regulamentele Organice, a fost introdus, pentru prima data in spatiul romanesc, principiul separatiei puterilor in stat. Cele doua Adunarile Obsesti au fost investite cu autoritate legislativa, fiind necesara aprobarea acestora inainte ca un proiect de lege sa fie adoptat. Desi cele doua corpuri reprezentative nu aveau dreptul de a initia legi, puteau sa-si prezinte observatiile domnitorului.

    2. Conventia de la Paris si consacrarea regimului parlamentar in Principate
    Tratatul de Pace de la Paris din 1856 incheiat in urma razboiului Crimeii a stabilit convocarea, in cele doua principate romanesti, a unor adunari ad-hoc cu caracter de adunari constituante, cuprinzand reprezentanti ai tuturor categoriilor sociale, inclusiv ai taranimii. Printre cele mai importante hotarari pe care aceste adunari le-au luat, s-a numarat constituirea unei Adunari Reprezentative, dupa modelul Adunarii Obstesti, cu o larga reprezentare, pentru a exprima interesele tuturor paturilor sociale. In cadrul acestor adunari ad-hoc, au inceput sa se contureze primele grupari definite ideologic: conservatorii, conservatorii moderati, liberalii moderati si liberalii radicali.
    Hotararile adoptate de cele doua adunari au fost dezbatute de o comisie a puterilor garante, iar pe baza lor s-a semnat, la 19 august 1858, Conventia de la Paris care, din acel moment, a reprezentat noul cadru constitutional pentru organizarea celor doua principate. Conform acestui cadru, puterea legislativa urma sa fie asigurata de cei doi Domni, fiecare impreuna cu Adunarea Electiva din Principatul sau si de Comisia Centrala de la Focsani (comuna pentru cele doua principate). Adunarea Electiva din fiecare Principat urma sa aleaga Domnitorul.
    Totodata, trebuie mentionat faptul ca, din punct de vedere administrativ, prevederile Conventiei de la Paris instituiau o curte de justitie superioara, comuna pentru cele doua principate - Curtea de Casatie Comuna la Focsani.

    Adunarea Electiva era alcatuita din urmatoarele categorii de membri:
    a. membri de drept: Mitropolitul (care era si Presedintele Adunarii) si episcopii eparhioti;
    b. membri alesi de 3 colegii (de catre 3 tipuri de electori):
  • alegatorii primari numeau, in fiecare judet, cate 3 reprezentanti; toti reprezentantii alesi intr-un judet se reuneau pentru a alege un deputat pentru judetul respectiv,
  • electorii directi din fiecare judet desemnau cate 2 deputati,
  • in orase, electorii directi alegeau: cate 3 deputati pentru Bucuresti si lasi, 2 pentru Craiova, Ploiesti, Braila, Galati, Ismail si cate unul pentru celelalte orase.

    3. 1864 - anul infiintarii Senatului
    Domnia lui Alexandru Ioan Cuza (1859 - 1866) este marcata atat de divergente intre conservatori si liberali, cat si de divergente intre aceste doua grupari si Domn. In 1862, conservatorii si radicalii, desi se aflau pe pozitii total diferite din punct de vedere ideologic, au incheiat o alianta numita inca din acea epoca "monstruoasa coalitie". Astfel, Adunarea Legislativa1, in care cele doua grupari detineau, impreuna, majoritatea, a ajuns sa-i fie total ostila Domnitorului.
    In primavara lui 1864, "monstruoasa coalitie" ajunsese in pragul destramarii. Cu toate acestea, relatiile dintre Domnitor si Adunarea Legislativa nu s-au schimbat, din cauza faptului ca in jurul conservatorilor s-a constituit o alta majoritate, prin trecerea de partea acestora a celei mai mari parti a "centrului".
    Aceasta situatie l-a determinat pe Cuza sa planuiasca o serie de reforme constitutionale si electorale menite sa duca la schimbarea raportului de forte. Cuza dorea o reprezentare mai larga a diferitelor categorii sociale in forul legislativ si transformarea acestui for dintr-unul monocameral intr-unul bicameral, cea de a doua Camera - Senatul, urmand a nu fi aleasa, ci numita de el.
    La 2 mai 1864, printr-o lovitura de stat, Cuza a dizolvat Adunarea Legislativa si a organizat un plebiscit asupra legii electorale (respinsa, in prealabil de Adunarea Legislativa) si a unui proiect de "Statut" care dezvolta dispozitiile Conventiei de la Paris. Plebiscitul a confirmat sustinerea maselor la reformele propuse de Cuza prin cele doua acte (legea electorala si Statutul).
    Principala inovatie adusa de adoptarea celor doua acte normative a constat in crearea Senatului (sau a "Corpului Ponderator" cum a fost denumit initial in Statut). Primul Senat din spatiul romanesc si-a deschis lucrarile pe 6 decembrie 1864 si avea:
  • 9 membri de drept:
    - cei 2 mitropoliti, episcopii eparhiilor, primul presedinte al Curtii de Casatie si cel mai vechi general in activitate;
  • 64 de membri numiti de catre domn:
    - 32 dintre persoanele care au exercitat cele mai inalte functii in stat,
    - 32 dintre membrii consiliilor generale ale judetelor, de pe o lista de 3 candidati pentru fiecare judet.

    4. Sistemul parlamentar in baza Constitutiei de la 1866
    Dupa abdicarea lui Cuza (in februarie 1866), au fost organizate alegeri pentru Adunarea Deputatilor care avea sa devina, ulterior, adunare constituanta. Alegerile s-au desfasurat in baza legii electorale din 1864 si au dat castig de cauza conservatorilor care, astfel, au ajuns in situatia de a-si impune punctul de vedere cu privire la noua Constitutie ce urma a fi adoptata.
    Conform acestei Constitutii, atat Adunarea Deputatilor, cat si Senatul, deveneau independente fata de Executiv, urmand chiar sa exercite functia de control asupra membrilor Cabinetului. Inovatia introdusa de Constitutia de la 1866 rezida nu doar in afirmarea principiului separarii puterilor in stat ci si in stabilirea controlului exercitat de legislativ asupra executivului.
    Parlamentul avea sa fie tot unul bicameral, asa cum fusese pana atunci. Pentru alegerea Adunarii Deputatilor, alegatorii urmau sa fie grupati in 4 colegii, cel de-al patrulea fiind colegiul alegatorilor primari (cei care alegeau un numar de reprezentanti care, la randul lor, votau pentru alegerea deputatilor).
    Senatul era format din urmatoarele categorii de membri:
  • membri de drept - mostenitorul tronului (de la varsta de 18 ani, dar cu vot deliberativ de la varsta de 25 de ani), mitropolitii si episcopii eparhioti,
  • membri alesi - cate 2 in fiecare judet, plus cate unul ales de Universitatile din lasi si Bucuresti.
    In fiecare judet, unul dintre senatori era ales in cadrul unui colegiu format din alegatori cu un venit funciar anual de cel putin 300 de galbeni, in timp ce celalalt era ales in cadrul unui colegiu care ii cuprindea pe proprietarii de averi imobiliare din orasele judetului, cu un venit anual intre 100 si 300 de galbeni.
    Constitutia adoptata in iunie 1866 si promulgata de Domnitorul Principatelor Unite - Carol I, la 30 iunie 1866, a pus bazele moderne ale unui forum legislativ ca Reprezentare Nationala, care a avut structura si functionarea unui sistem parlamentar european corespunzator acelor vremuri.

    5. 1919 - Primul Parlament ales prin vot universal
    Primul Parlament de dupa Marea Unire de la 1 decembrie 1918 a fost ales prin sufragiu universal (alegatori erau toti cetatenii romani, barbati, majori, femeile si militarii neavand drept de vot). Acele alegeri s-au desfasurat conform Constitutiei, asa cum fusese ea modificata in 1917. Modificarile au insemnat, printre altele, renuntarea la censul de avere.

    6. 1923 - moment de referinta in istoria vietii parlamentare din Romania
    Cele doua Camere alese in 1922, au lucrat, incepand cu luna martie a acelui an, ca Adunari Nationale Constituante. La 29 martie 1923, a intrat in vigoare noua Constitutie adoptata de cele doua Adunari, una dintre cele mai avansate si democratice din Europa in acea vreme.
    Pe parcursul dezbaterilor asupra proiectului de Constitutie necesitatea a doua foruri legislative a fost pusa sub semnul intrebarii. Cu toate acestea, Constitutia de la 1923 a mentinut sistemul bicameral.
    Adunarea Deputatilor era aleasa prin scrutin de lista, desfasurat la nivelul judetelor, alegatorii avand posibilitatea de a alege, in listele pe care le votau, anumiti candidati. Atribuirea mandatelor se facea pe principiul delegarii minoritatilor (nimeni nu putea fi ales daca nu intrunea o treime din numarul total al voturilor). Senatul era format, ca si pana atunci, din doua categorii de membri:
  • membri de drept: - mostenitorul tronului,
    - mitropolitii, episcopii eparhioti ai bisericilor ortodoxe si greco-catolice, capii confesiunilor recunoscute, reprezentantul superior religios al musulmanilor, - Presedintele Academiei Romane,
    - fostii presedinti ai Consiliului de Ministri avand o vechime de cel putin 4 ani in aceasta functie si fostii ministri cu o vechime de cel putin 6 ani intr-una sau mai multe guvemari,
    - fostii presedinti ai celor doua corpuri legiuitoare, fostii deputati si senatori alesi in cel putin 10 legislaturi,
    - fostii presedinti ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie care au ocupat aceasta functie cel putin 5 ani,
    - generalii in rezerva si in retragere care au exercitat comanda unei armate in fata inamicului cel putin 3 luni sau au indeplinit functia de sef al Marelui Stat Major sau pe cea de Comandant de Armata in timp de pace cel putin 4 ani,
    - fostii presedinti ai Adunarilor Nationale din Chisinau, Cemauti si Alba Iulia care au proclamat Unirea.

  • membri alesi:
    - pe circumscriptii electorale, direct de catre cetatenii care au implinit 40 de ani,
    - de catre consiliile judetene si comunale, urbane si rurale,
    - de catre Camerele de comert, de industrie, de munca si agricultura,
    - de catre corpul profesoral al universitatilor din Bucuresti, Iasi, Cluj si Cernauti.

    Senatorii din cea de a doua categorie erau alesi prin scrutin de lista, pe baza reprezentarii proportionale.

    7. 1926 - introducerea "primei electorale"
    Prevederile Constitutiei erau completate de cele ale legii electorale pentru Adunarea Deputatilor si Senat2. Prin noua lege electorala s-a inlocuit principiul reprezentarii proportionale cu cel al "primei majoritare". Conform acestei legi, intr-o prima etapa se totalizau rezultatele alegerilor pe tara si se calcula procentul obtinut de fiecare grupare politica. Gruparea cu cel mai mare procent, dar nu mai mic de 40%, era declarata grupare majoritara, iar celelalte se numeau grupari minoritare (in conformitate cu art. 90 al Legii din 1926).
    Se calculau apoi procentele obtinute in fiecare circumscriptie, iar acolo unde una dintre gruparile politice obtinea majoritatea absoluta (cel putin 50%), acea grupare primea in circumscriptie numarul de mandate conform procentului realizat (art. 91).
    Dupa aceasta operatiune, se scadea din numarul total al mandatelor pe tara, numarul de mandate atribuite in circumscriptiile in care se realiza o majoritate absoluta (art. 92) si mandatele ramase din aceste circumscriptii, impreuna cu mandatele din circumscriptiile in care nicio grupare nu realizase majoritatea absoluta, se totalizau si se imparteau astfel: gruparea declarata majoritara primea 50% din aceste mandate, adica "prima electorala", iar celelalte 50% erau impartite proportional intre toate gruparile, indusiv cea majoritara (art. 93). Pragul electoral era stabilit la 2% iar acele grupari politice care nu reuseau sa obtina cel putin 2% pe tara, nu luau parte la aceasta imparteala (art. 94), insa primeau mandatele din circumscriptiile in care aveau majoritate absoluta.
    Desi acest sistem, inspirat din legislatia electorala italiana (ce fusese adoptata in 1923), incalca principiul egalitatii votului, el avea avantajul ca oferea partidului castigator in alegeri posibilitatea de a-si sustine mai usor, in Parlament, programul de guvernare.

    8. Parlamentul Romaniei in timpul dictaturii carliste
    In februarie 1938, Carol al ll-lea a abrogat Constitutia si a instaurat un regim care poate fi considerat, fara niciun fel de rezerve, autoritar. Desi, formal, noua constitutie (careia i s-a atribuit titulatura "Constitutia Regele Carol al ll-lea") recunostea separatia puterilor in stat, in realitate ea asigura o situatie privilegiata pentru suveran.
    Acesta era numit "capul statului" si lua parte activa la exercitiul celor trei puteri. In domeniul legislativ, regele avea dreptul de a sanctiona si promulga legile, putand refuza promulgarea, fara de care nicio lege nu devenea executorie. In acelasi timp, initiativa legislativa a Parlamentului era restransa numai la "legi in interesul obstesc al Statului". Regelui ii revenea atributia exclusiva de a convoca, deschide si dizolva Parlamentul.
    Totusi, este interesant de vazut cum erau alesi, conform constitutiei carliste, membrii noului for legislativ.
    Deputatii erau alesi, pe o durata de 6 ani, de catre cetateni romani care indeplineau urmatoarele conditii:
  • alfabetizarea - sa stie sa scrie si sa citeasca,
  • sa aiba varsta de 30 de ani impliniti,
  • sa nu intre in cazurile de incapacitate si nedemnitate prevazute de lege,
  • sa exercite o ocupatie efectiva in agricultura si munca manuala, comert si industrie, activitati intelectuale.

    Senatul era alcatuit din senatori numiti de Rege, din senatori de drept si din senatori alesi (prin scrutin uninominal).

    9. 19 noiembrie 1946 - ultimele alegeri parlamentare de dinaintea dictaturii comuniste
    Dupa ce timp de 4 ani (intre 5 septembrie 1940 si 2 septembrie 1944), viata parlamentara din Romania a fost suspendata, ca urmare a actului de la 23 august 1944, Constitutia din 1923 a fost repusa in drepturi. Primele alegeri parlamentare de dupa razboi s-au desfasurat la 19 noiembrie 1946, dupa ce, sub presiunea fortelor comuniste, Regele desfiintase Senatul printr-un decret emis la 13 iulie 1946. Asadar, alegerile respective au vizat doar Adunarea Deputatilor si au dat castig de cauza, in urma unei fraude de proportii, Blocului Partidelor Democrate, constituit in jurul Partidului Comunist. Practic, acele alegeri au reprezentat momentul de inceput al regimului comunist in Romania.

    10. 1991 - adoptarea primei Constitutii post-comuniste
    Dupa Revolutia din 1989, in Romania a fost declansat un proces de restructurare radicala a sistemului politic roman, in conformitate cu principiile democratiei occidentale constitutionale, in care Parlamentul, reprezentantul suprem al poporului roman, isi va gasi locul. Noua Constitutie a tarii, aprobata in urma referendumului din 1991, va organiza autoritatile publice pe principiul separarii puterilor in Stat.

    11. 2003 - modificarea Constitutiei
    Desi nu trecuse decat relativ putin timp de la adoptarea Constitutiei (12 ani), in 2003 textul Constitutiei a fost modificat, acest lucru fiind impus in special de necesitatea modificarii sau inlaturarii unor prevederi care faceau din Constitutia Romaniei una incompatibila cu statutul de viitor membru al Uniunii Europene. Intre acestea se regaseau interdictia pentru straini de a cumpara si detine in proprietate terenuri, anumite chestiuni legate de relatiile autoritatilor statului roman cu organismele Uniunii Europene etc. Odata cu aceste modificari au fost aduse si altele. In ceea ce priveste Parlamentul, cea mai importanta este eliminarea procedurii de mediere intre cele doua Camere ale Parlamentului in procesul legislativ, insotita de o "impartire" a tuturor domeniilor vietii economice, sociale si politice in doua categorii - una fiind aceea a legilor asupra caruia ultimul cuvant il are Senatul, iar cea de a doua, categoria legilor care primesc votul final in Camera Deputatilor.









  • Formular de contact. Intrebarile, comentariile si sugestiile dumneavoastra sunt bine-venite!
    Nume 
    e-mail 
       


    Coordonator proiect:  Cristian Bratu 


    about zuma games internet. where is like zuma latest.